Comanda online Regatul transcendent si completeaza-ti colectia cu un titlu Romane publicat de editura Litera, ce va ramane mereu de actualitate.
Editura: Litera | An: 2021
Magazin: litera.ro | Cod carte: 38214
Rezumat carte online Regatul transcendent
Gifty, o tânără de origine ghaneză, este doctorandă în neuroștiințe la Universitatea Stanford și studiază comportamentul șoarecilor în raport cu anticiparea recompensei. Altfel spus, încearcă să determine circuitele neuronale implicate în dependență și depresie. Nu întâmplător și-a ales această temă de studiu. Fratele ei a pierdut lupta cu dependența de droguri, iar mama este o victimă a depresiei. Două tendințe par să se afle în conflict în conștiința lui Gifty. Pe de o parte, devotamentul pentru credința în care a fost crescută o face să evalueze și să reevalueze permanent rolul divinității în destinul omului, dar și propria relație cu Dumnezeu. Pe de altă parte, îi este tot mai evident că viața și miracolul conștiinței și al personalității umane depind de procese chimice și fizice a căror elucidare științifică formează obiectivul muncii sale. Și peste toate acestea, condiția de imigrant cu rădăcini într-o țară îndepărtată, amplificată de prejudecățile rasiste completează un roman complex, bogat în experiențe, emoții și semnificații. Regatul transcendent este un portret profund emoționant al unei familii de imigranți devastată de depresie, dependență și durere – un roman despre credință, știință, religie, dragoste. „Profund emoționant, acest al doilea roman al lui Yaa Gyasi se desfășoară în peisajul vast și fragil în care misterul lui Dumnezeu și certitudinile științei se întâlnesc. Prin stilul său precis și calculat, această carte devine o meditație extinsă asupra durerii, religiei și familiei…“ The Boston Globe „Un roman puternic, complet lipsit de sentimentalisme, despre dragoste, pierdere, apartenență și credință, mai concentrat, dar la fel de îndrăzneț ca precursorul său, Drumul spre casă.“ The Wall Street Journal Roman finalist la Women’s Prize for Fiction Autoare publicată în 22 de țări
Alege din colectia completa de carti online Romane Litera si gaseste titlul perfect pentru tine. Cartea Regatul transcendent este potrivita atat pentru lectura individuala, cat si pentru a fi oferita cadou. Descopera si alte titluri Romane publicate de editura Litera disponibile in oferta.
























