Comanda online Joaca de-a galeria si completeaza-ti colectia cu un titlu publicat de editura Vellant, ce va ramane mereu de actualitate.
Editura: Vellant | An: 2021
Magazin: bookzone.ro | Cod carte: 63507
Rezumat carte online Joaca de-a galeria
,,O lectură încântătoare. Guardian,,Dacă cineva intră într‑o galerie de artă pentru prima oară și se așteaptă să priceapă imediat ce e în jur, este ca și cum m‑aș duce eu la un concert de muzică clasică fără să am nici cea mai vagă idee ce e muzica clasică și aș spune: << A, totul e doar zgomot! >>. Putem fi confuzați sau chiar înfuriați de lucrările din fața noastră, dar cu ajutorul câtorva instrumente potrivite putem începe să le înțelegem și chiar să le apreciem. E puțin complicat să ajungi în punctul în care începi să înțelegi, pentru că, chiar dacă te poți conecta destul de repede din punct de vedere intelectual, durează ceva până când ajungi să rezonezi emoțional și spiritual. Grayson PerryGrayson Perry este unul dintre cei mai apreciați artiști din Marea Britanie cu expoziții solo-show în întreaga lume. Este deținător al unui Turner Prize în anul 2003 și a unui premiu BAFTA pentru un documentar produs de Channel 4 intitulat The Vanity of Small Differences, All in the Best Possible Taste.,,Întrebarea de bază pe care vreau s‑o pun este: cum ajunge cineva artist contemporan? Aș putea răspunde: << Ei bine, spui că ești și începi să faci ceva.>> Dar cred că răspunsul este mai complex. Am să mă concentrez pe experiența mea în a deveni artist și a mă regăsi , în sensul psihologic al regăsirii de sine. Și, asemeni lui Dorothy din Vrăjitorul din Oz, m‑am trezit în acest loc ciudat și adesea minunat, numit <<lumea artei>>. Grayson Perr
Alege din colectia completa de carti online Vellant si gaseste titlul perfect pentru tine. Cartea Joaca de-a galeria este potrivita atat pentru lectura individuala, cat si pentru a fi oferita cadou. Descopera si alte titluri publicate de editura Vellant disponibile in oferta.
























